Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

şi la începuturile modernităţii

1. Diplomaţie şi conflict in sec. XIV-XV

Ø În ultimul deceniu al secolului al XIV-lea, în timpul sultanului Baiazid I, turcii au ajuns la Dunăre după victoriile împotriva bizantinilor, sârbilor şi bulgarilor, ale căror state au fost desfiinţate.

Ø Ţările Române au devenit obiect al expansiunii otomane, care îşi propunea, de fapt, să ajungă, prin Belgrad şi Viena, în inima Europei.

o  la rivalitatea ungaro-polonă pentru hegemonie în teritoriile româneşti extracarpatice s-a adaugat, de acum înainte, şi pericolul otoman.

Ø În aceste condiţii, deşi în anumite momente Poarta a încercat să transforme Ţările Române în paşalâcuri, pentru otomani s-a dovedit mai profitabil din punct de vedere economic dar şi politic şi militar, să permită conservarea autonomiei spaţiului românesc.

Ø Obiectivul Ţărilor Române a fost menţinerea fiinţei statale proprii şi a identităţii religioase, scop în care lupta armată s-a conjugat cu tratativele diplomatice, la care s-a recurs atunci când disproporţia de mijloace între ele şi inamic era evidentă.

Ø Tipul de război purtat de Ţările Române cu otomanii a fost un „conflict asimetric”, deoarece inferioritatea armată i-a obligat pe români să ducă un război de uzură, îndelungat, al cărui rezultat final a fost silirea adversarului să accepte o pace care le este ralativ favorabilă.

Ø Strategia folosită a fost:

o  pe de o parte defensivă - de apărare a teritoriului propriu;

o  pe de altă parte ofensivă - se încearca pătrunderea în teritoriul inamicului pentru a lovi punctele nevralgice ale acestuia.

Ø Disproporţia de forţe i-a determinat pe români:

o  să evite bătăliile decisive;

o  să prefere luptele de hărţuire pentru a împiedica adversarul să-şi valorifice superioritatea în oameni;

o  să folosească tactica „pământului pârjolit”, prin care erau distruse recoltele, vegetaţia, locuinţele, iar populaţia se retrăgea în locuri greu accesibile, pentru a lipsi armata invadatoare de posibilităţi de aprovizionare şi de obţinere de informaţii. (detaşamentele plecate după hrană erau nimicite);

o  să organizeze atacuri de noapte, de tipul celui realizat de Vlad Ţepeş împotriva taberei sultanului Mehmed al II-lea (1462).

Ø Succesul unei astfel de tactici  depindea de mai mulţi factori:

o  de forţa militară pusă în joc;

o  de angajarea tuturor factorilor interni în efortul de apărare;

o  de sprijinul extern, din partea marilor puteri.

Ø Marea boierime conştientă de ceea ce însemna războiul a reacţionat diferit, în funcţie de context:

o  când pericolul transformării ţării în paşalâc era iminent, a sprijinit domnia în efortul militar;

o  când păreau posibile negocieri cu turcii sau când pericolul continuării luptei părea mult prea mare, prefera soluţia diplomatică;

·      totuşi boierimea şi domnia au  avut acelaşi obiectiv, de salvare a identităţii politice a ţării, doar că mijloacele pe care le-au folosit unii sau alţii au fost uneori diferite.

Ø În ceea ce priveşte sprijinul extern, acesta trebuie plasat în contextul cruciadei târzii, organizată de puterile creştine împotriva înaintării musulmane în Europa;

o  Ţările Române s-au aflat uneori singure în faţa forţelor otomane (mult superioare numeric), ajutorul cerut nefiind la nivel aşteptat, datorită:

·      disensiunile dintre marile puteri ale epocii;

·      incapacităţii practice a unora de a acţiona militar.

Ø În lupta antiotomană din sec. XIV-XV, Tările Române au avut tendinţa de a face front comun, dincolo de hotarele politice de moment, pornind de la:

o  raţiuni militare şi diplomatice;

o  conştiinţa de neam şi limbă;

o  dorinţa de a-şi apăra religia, element de unitate, mult mai puternic în Evul Mediu decât cel etnic sau lingvistic.

Ø Datorită diplomaţiei şi rezistenţei armate, Ţara Românească şi Moldova au reuşit să-şi salveze existenţa statală şi să asigure continuitate unei vieţi politice româneşti autohtone.

o  cele două principate româneşti s-au apropiat de regatul Ungariei, ameninţat şi el de expansiunea otomană.

Ø Rezistenţa Ţărilor Române împotriva expansiunii otomane a fost reprezentată de o serie de voievozi, dintre care: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare.

Mircea cel Bătrân (1386 – 1418) - domn al Ţării Româneşti

  Ţara Românească a fost prima ameninţată de înaintarea otomană care tindea să ajungă la Dunăre.

Ø Mircea cel Bătrân a fost bun gospodar, diplomat şi militar;

Ø a beneficiat de o domnie lungă, fapt ce i-a permis să aplice o politică de anvergură şi să culeagă roadele în 32 ani de domnie;

Ø în 1388-1389 şi-a impus stăpânirea asupra Dobrogei;

Ø în 1389 a sprijinit pe creştinii din Balcani (bătălia de la Kossoropolje - Câmpia Mierlei), reuşind să atraga atenţia Imperiului otoman;

Ø pentru a contracara pretenţiile de expansiune ale Ungariei, a iniţiat constituirea „blocului românesc” („blocului unităţii româneşti”), împreună cu domnii Moldovei:

o  Petru I Muşat;

o  Alexandru cel Bun.

Ø a încheiat cu regele polonez Vladislav Jagello Tratatul la Radom (10 decembrie 1389), ratificat la Lublin în 1390 (îndreptat împotriva regelui Ungariei - Sigismund de Luxemburg), prin care îşi promiteau ajutor reciproc;

Ø datorită creşterii pericolului otoman s-a văzut obligat să se apropie de regele Ungariei - Sigismund de Luxemburg, cu care a încheiat un Tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395), primul tratat de alianţă antiotomană din Sud-Estul Europei.

o  Tratatul de la Braşov:

·      a fost încheiat pe poziţii de egalitate;

·      promova alianţa antiotomană;

·      regele maghiar îi recunoştea lui Mircea cel Bătrân  titlul de duce de Făgăraş şi ban de Severin.

Ø În 1395 sultanul Baiazid Ildârim (Fulgerul) a început ofensiva la Nord de Dunăre îndreptându-se spre capitala (Argeş):

o  Mircea cel Bătrân a reuşit să-şi impună propria lui tactică:

·      evacuarea aşezărilor;

·      pârjolirea recoltelor;

·      hărţuirea permanentă a adversarului;

·      atacarea adversarilor inopinat, etc

o  confruntarea a avut loc la Rovine (17 mai 1395), loc neidentificat, situat probabil în zona muntoasă şi s-a încheiat cu victoria domnului muntean:

·      nu a putut fructifica victoria deoarece boierimea a trecut de partea lui Vlad Uzurpatorul, care a preluat tronul, (acceptase să plătească tribut turcilor),  fiind obligat să se retraga spre Nord pentru a aştepta ajutorul  regelelui Ungariei.

Ø în 1396 cruciaţii europeni, burgunzi şi germani, conduşi de Sigismund de Luxemburg, au organizat  cruciada antiotomană de la Nicopole, la care a participat şi Mircea cel Bătrân, încheiată cu înfrângerea cruciaţilor (25 septembrie 1396);

o  după victoria otomanilor la Nicopole, Mircea şi-a redobândit tronul, înlăturându-l pe Vlad Uzurpatorul.

Ø în 1397 a respins atacul turciilor asupra Ţării Româneşti, reuşind să redobândească cetatea Turnu;

Ø Din dorinţa de a întări „blocul românesc”, l-a sprijinit pe Alexandru cel Bun să urce pe tronul Moldovei (1400)

Ø Pentru o perioada, turcii şi-au îndreaptat atenţia spre Asia Mică, unde erau aşezaţi mongolii, conduşi de Timur Lenk, fapt care a avut consecinţe şi asupra spaţiului românesc, datorită reducerii pericolului otoman:

o  în 1402 a avut loc bătălia de la Ankara, dintre armatele lui Baiazid şi cele ale hanului Timur-Lenk, câştigată de tătari;

·      Baiazid a fost luat prizonier şi ucis;

o  începând cu 1402 în Imperiul otoman a început o perioadă de criză determinată de luptele pentru ocuparea tronului de către urmaşii lui Baiazid: Musa, Mustafa şi Mehmed, lupte în care s-a implicat şi domnul muntean:

·      în 1413 l-a sprijinit pe Musa, dar acesta a fost înlăturat de Mahomed, fapt care a avut consecinţe negative pentru domnul muntean;

·      în 1416 l-a sprijinit pe Mustafa, care a fost însă învins de Mahomed.

Ø În perioada 1411-1413 s-a înregistrat apogeul politic şi diplomatic a lui Mircea cel Bătrân care se intitula: „domn a toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătărăşti şi herţeg (duce) al Amlaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile peste toată Podunavia (Dobrogea), încă până la Marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor (Silistra)”

Ø În 1417 sultanul Mahomed a iniţiat o campanie militară în Ţara Românească la sfârşitul căreia:

o  a anexat Dobrogea;

o  i-a impus domnului muntean să plăteasca tribut;

o  a ocupat cetăţile Giurgiu şi Turnu.

Ø După aceste evenimente Mircea a încheiat pace cu turcii, prin care:

o  se garanta autonomia Ţării Româneşti;

o  se garanta credinţa locuitorilor munteni.

Ø Mircea cel Bătrân a facut din Ţara Românească un factor politic important în Sud-Estul Europei;

Ø A  murit la 31 ianuarie 1418,  fiind înmormântat la Cozia;

Ø a  lăsat urmaşilor săi:  Mihai I şi Dan al II lea o ţară liberă.

     În deceniile următoare lupta a fost continuată de: Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş  şi Ştefan cel Mare

      Alexandru cel Bun (1400-1432) -  domn al Moldovei

Ø a ajuns la domnie cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân;

Ø înscăunarea sa a coincis cu un moment de încordare a relaţiilor dintre Polonia şi Ungaria, între care exista o rivalitate mai veche datorată:

o  dorinţei de a controla Răsăritul Europei;

o  dorinţei de a controla gurile Dunării.

Ø  a încheiat un Tratat de alianţă cu regele Poloniei - Vladislav Jagello (12 martie 1402), reînnoit de mai multe ori (1404, 1407, 1411), prin care domnul Moldovei se recunoştea vasal al regelui polonez:

o  datorită acestui tratat Alexandru cel Bun i-a trimis ajutor regelui polonez în luptele cu teutonii:

·      Grünwald (1410);

·      Marienburg (1422);

o  s-a pus la adăpost de intenţiile regelui Ungariei- Sigismund de Luxemburg de a-şi impune suzeranitatea asupra Moldovei;

Ø a încheiat cu Polonia Tratatul la Roman (25 mai 1411), prin care s-a stabilit colaborarea împotriva Ungariei;

Ø la 15 martie 1412, Ungaria şi Polonia au semnat Tratatul de la Lublau care propunea o acţiune comună împotriva turcilor la care trebuia să participe şi domnul moldovean;

o  în cazul în care acesta refuza, Moldova urma să fie împărţită între cele două state.

Ø În perioada 1419-142, Alexandru cel Bun s-a implicat pentru prima dată în luptele antiotomane, când a fost obligat să apere cetăţile:

o  Chilia;

o  Cetatea Albă.

Ø A murit în decembrie 1431 / ianuarie 1432,  fiind înmormântat la Mănăstirea Bistriţa.

  Iancu de Hunedoara (1441 – 1456) - voievod al Transilvaniei

Ø a primit titlul de voievod al Transilvaniei pentru că l-a ajutat pe regele polonez, Vladislav al III -lea, să devină rege al Ungariei;

Ø a reuşit să unească în lupta antiotomană toate cele 3 Ţări Române;

Ø s-a sprijinit pe nobilimea mică românească din Banat şi Haţeg;

Ø s-a sprijinit  pe o armată formată din ţărani şi oraşeni, dar a folosit şi mercenari;

Ø a fost implicat în ultimele mari cruciade împotriva expansiunii otomane;

Ø prin acţiunile sale militare, cu un pronunţat caracter ofensiv, dar şi prin diplomaţie a reuşit să întârzie pătrunderea turcilor în Europa Centrală, fiind considerat un apărător al creştinităţii.

Ø politica externă a fost dominată de 2 obiective:

o  lupta antiotomană;

o  atragerea celor 2 Ţări Române în frontul antiotoman, numind o serie de domni:

·      Basarab al II- lea - Ţara Românească (1442);

·      Vladislav al II- lea - Ţara Românească (1447);

·      Petru al II- lea - Moldova (1448);

·      Bogdan al II- lea - Moldova (1449).

 Lupta antiotomană:

Ø în 1441 - a început seria marilor acţiuni antiotomane conduse de Iancu de Hunedoara cu o victorie împotriva beiului de Semendria;

Ø în 1442- turcii au pătruns în Ţara Românească atacând prin surprindere Transilvania:

o  martie 1442 - Iancu a fost înfrânt în bătălia de la Sântimbru;

o  martie 1442 - Iancu a obţinut victoria de la Sibiu;

o  septembrie 1442 -  Iancu a obţinut o importantă victorie pe Ialomiţa.

Ø în perioada 1443-1444,  a avut loc „Campania cea lungă” - în cadrul unei cruciade organizate de forţele creştine împotriva turcilor, expediţie la sud de Balcani, în timpul căreia a cucerit oraşele Niš şi Sofia, pentru a întârzia cât mai mult eventualele atacuri ale otomanilor asupra Ungariei;

Ø în iulie 1444,  a fost semnată Pacea de la Seghedin care prevedea:

o  statul otoman se angaja să oprească ostilităţile pentru o perioadă de 10 ani;

o  turcii trebuiau să evacueze cetăţile din Serbia şi Albania;

o  turcii trebuiau să plătească despăgubiri de război şi să elibereze prizonierii;

Ø în 1444 statele creştine au organizat cruciada de la Varna fiind învinse de otomani;

Ø în 1445 - 1446 a fost organizată campania de la Dunăre, încheiată cu recucerirea cetăţii Giurgiu;

Ø în 1446 Iancu de Hunedoara a fost numit guvernator al Ungariei deoarece regele Vladislav I murise în război, şi Ladislau era minor;

Ø în 1448 Iancu a declanşat o ofensivă de proporţii, reunind toate cele 3 Ţări Române.

o  sultanul Murad al III-lea a adunat 170.000 de oameni;

o  bătălia a fost dată  la  Kossovopolje (Câmpia Mierlei), fiind încheiată cu victoria otomanilor;

Ø în perioada 1449-1451,  Iancu de Hunedoara a avut:

o  relaţii bune cu Moldova condusă de Bogdan al II- lea;

o  relaţii tensionate cu Ţara Românească condusă de Vladislav al II- lea, datorită politicii filootomane a acestuia.

Ø cucerirea Constantinopolul (1453), de către sultanul Mehmed al II-lea care urmărea extinderea Imperiului otoman către Europa Centrală, unde principala sa ţintă era Ungaria, a dus la regruparea forţelor creştine.

o  în 1456, a fost organizată cruciada de la Belgrad câştigată de armatele creştine şi cele ale lui Iancu de Hunedoara, fapt care a însemnat îndepărtarea pericolului otoman pentru o jumătate de secol;

o  Iancu nu s-a putut bucura de victorie, fiind răpus de ciuma la 11 august 1456, în tabăra de la Zemun;

o  a fost înmormântat în Catedrala din Alba Iulia, pe sarcofagul său fiind scris: „s-a stins lumina lumii”.

Vlad Tepeş (1448, 1456-1462, 1476)  - domn al Ţării Româneşti

Ø Vlad Ţepeş,  fiul lui Vlad Dracul, a venit la tron pentru prima domnie în 1448;

Ø a urcat pe tronul Ţării Româneşti în 1456 (a doua domnie), cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara;

Ø a fost un duşman declarat al turcilor;

Ø a refuzat să plătească tribut turcilor (1459), ceea ce l-a determinat pe sultan să încerce să-l atragă într-o cursă, trimiţându-l pe Hamza - Paşa de Vidin să-l aducă la Constantinopol;

o  Vlad şi-a dat seama şi îl trage pe Hamza în ţeapă - marcând începutul războiului cu sultanul Mehmed al II-lea;

Ø a organizat o campanie la Sud de Dunăre (1461-1462), distrugând o regiune întinsă şi omorând 20.000 de turci;

Ø în primavara-vara 1462 sultanul a organizat o campanie militară împotriva domnului muntean, care a cerut ajutorul lui Matei Corvin;

o  în faţa acestui pericol, Vlad a strâns 30.000 de oameni, faţă de 100.000 ai sultanului fiind nevoit să aplice tactica pustiirii teritoriului şi hărtuirea inamicului;

o  a organizat celebrul atac de noapte (16-17 iunie 1462) asupra taberei sultanului, provocând panică în rândul turcilor, determinându-l pe sultan să ordone retragerea;

·      victoria lui Vlad Ţepeş a confirmat statutul de independenţă pentru Ţara Românească.

Ø în 1462, Vlad  a trecut cu oastea în Transilvania, sperând ca Matei Corvin să continuie lupta antiotomană şi să-l  sprijine, dar a fost luat prizonier de acesta, fiind acuzat de trădare;

o  a fost închis din ordinul regelelui maghiar până în 1475, la Buda şi Pesta;

·      în acea perioadă au fost puse în circulaţie poveştirile germane în care Vlad Ţepeş era prezentat ca un tiran sadic, însetat de sânge;

Ø a revenit pe tronul Ţării Româneşti în 1476, cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, dar a murit după câteva luni.

   

Ştefan cel Mare (1457-1504)  - domn al Moldovei

Ø domnia lui Ştefan a deschis o  nouă etapă în istoria Moldovei şi a poporului român;

Ø în timpul său Moldova a cunoscut o perioadă de  înflorire în toate domeniile;

o  a fost un bun gospodar, domn destoinic, geniu militar şi diplomat, sprijinitor al domniei, armatei şi al culturii:

·      a întărit instituţia domniei descurajând acţiunile anarhice boiereşti;

·      a sprijinit biserica;

·      a sporit rolul dregătorilor de la curte;

·      a urmărit întărirea armatei şi a sistemului defensiv;

·      a urmărit să evite confruntarea cu doi duşmani odată.

1)   Începutul domniei

Ø după asasinarea tatălui său Bogdan al II-lea (la Răuseni), Ştefan s-a refugiat în si Transilvania şi Ţara Românească;

Ø a primit adăpost la curtea lui Vlad Tepeş (1456), cu ajutorul căruia l-a învins pe Petru Aron în bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457), fiind încoronat domn al Moldovei, pe câmpia de la Direptate (14 aprilie 1457);

Ø în prima parte a domniei a menţinut relaţia cu Imperiul otoman şi a acceptat suzeranitatea polonă pentru a înlătura suzeranitatea maghiară;

o  a încheiat cu Polonia  Tratatul de la Overchelăuţi (4 aprilie 1459),  prin care era recunoscut domn de regele Cazimir al IV- lea în schimbul acceptării suzeranităţii acestuia şi cedării Hotinului ;

·      după semnarea tratatului Petru Aron a fost extrădat, fugind în Ardeal, apoi în Ungaria;

Ø a consolidat relaţiile moldo-polone (1460), prin acordarea de privilegii negustorilor lioveni, pentru ca ulterior polonezii să-i restituie Hotinul (1462);

Ø în 1462, cu ocazia expediţiei organizate de otomani în Ţara Românească, Ştefan cel Mare a atacat Chilia (stăpânită de unguri din 1448), fără să o cucerească:

o  a reuşit în 1465, după care şi-a consolidat poziţia la Dunăre;

o  ocuparea Chiliei  a determinat deteriorarea relaţiilor moldo-maghiare;   

Ø în 1467, regele maghiar Matei Corvin a organizat o expediţie  de pedepsire a domnului:

o  la 7 decembrie 1467, trupele maghiare erau la Roman, pentru ca ulterior să ajungă la  Târgu Neamţ şi Baia;

o  în noaptea de 14-15 decembrie 1467 Ştefan cel Mare a atacat Baia obţinând o importantă victorie, care a menţinut Moldova în afara influienţei maghiare.

2)   Lupta pentru eliberarea Moldovei de sub suzeranitate otomană

Ø până în 1465, Ştefan a reuşit să evite conflictul cu Poarta;

Ø în 1470 Ştefan a intrat în Ţara Românească şi a obţinut victoria de la Soci împotriva lui Radu cel Frumos, pe care nu l-a înlătuat,

o  a revenit în 1473, când l-a învins definitiv, aducând în locul său pe Laiotă Basarab.

Ø în 1473, Ştefan cel Mare a declanşat lupta antiotomană:

o  acţiunea lui Ştefan s-a încadrat într-un efort mai larg de oprire a expansiunii otomane la care mai participau din 1463  Veneţia, hanul Turkmen, Ungaria, etc

Ø în 1474, sultanul Mahomed al II- lea i-a cerut lui Ştefan:

o  să plătească tributul restant;

o  să cedeze Chilia şi Cetatea Albă.

·      Ştefan a refuzat şi a cerut ajutor puterilor creştine ( primind ajutor doar de la secui - 5.000 de luptători şi 800 de ardeleni);

Ø în 1475, sultanul a organizat o campanie militară împotriva Moldovei, trimiţând în fruntea armatei pe beilerbeiul Rumeliei Soliman, care dispunea de 120.000 luptători, la care s-au alăturat 17.000 soldaţi din partea  lui Laiotă Basarab;

o  Ştefan nu dispunea decât de doar 40.000 de soldaţi,  5.000 secui, 1.800 de  unguri şi 2.000 de polonezi;

o  pentru a echilibra forţele a dispus aplicarea tacticii „pământului pârjolit”

Ø la 10 ianuarie 1475, a avut loc bătălia de la Vaslui (confluenţa Bârladului cu Rahova), victoria fiind de partea lui Ştefan.

o  după victorie, domnul a trimis solii statelor creştine, pentru a cere ajutor şi cooperare antiotomană (nu a primit decât daruri);

Ø în vara lui 1475 situaţia din zonă s-a deteriorat, Moldova fiind prinsă între  pericolul tătar şi cel otoman, deoarece :

o  turcii au cucerit cetăţile genoveze de pe litoralul nordic al Mării Negre: Caffa şi Mangop;

o  Hanatul tătar al Crimeei a devenit vasal al turcilor.

Ø în iulie 1475, Ştefan cel Mare s-a văzut obligat să încheie un tratat cu Ungaria prin care Matei Corvin îi promitea ajutor împotriva turcilor;

Ø în 1476 sultanul Mahomed al II-lea a organizat o nouă campanie împotriva Moldovei având o oaste de 150.000-200.000 soldaţi la care se adăugau 12.000 soldaţi aduşi de Laiotă Basarab şi 10.000 tătari.

o  Ştefan nu dispunea nici de efectiele pe care le avusese la Vaslui, reuşind să strângă aproximativ 20.000 de luptători, fiind obligat să lupte şi împotriva tătarilor care atacaseră Moldova dinspre Nord-Est;

o  la  26 iulie 1476, a aut loc bătălia de la Valea Albă (Războieni), câştigată de otomani;

o  deoarece nu a reuşit să cucerească cetăţile Moldovei  sultanul a dat semnalul retragerii (august 1476), şi astfel, a doua campanie împotriva Moldovei s-a încheiat cu eşec;

Ø în anii următori Ştefan a căutat să încheie noi alianţe, dar acest lucru a fost imposibil deoarece o parte din statele creştine au  încheiat pace cu turcii:

o  Veneţia în  1479;  

o  Ungaria în 1483.

Ø Ştefan accepta în 1481 să plătească tribut 6.000 de galbeni.

o  în 1484, Baiazid i-a cerut lui Ştefan tribut neplătit, şi pentru că acesta a refuzat a cucerit cetăţile Chilia şi Cetatea Albă (1484), transformând Marea Neagră într-un „lac turcesc”.

Ø Ştefan cel Mare a căutat sprijin în Polonia, depunând jurământ de credinţă regelui Cazimir al IV-lea, la Colomeea (1485);

o  alianţa nu i-a asigurat sprijin lui Ştefan deoarece Polonia a încheiat pace cu turcii;

o  Ştefan a fost oligat să facă acelaşi lucru (1487), reluând plata tributului (3000 florini veneţieni), recunoscând suzeranitatea sultanului.

3)   Lupta împotriva Poloniei.

Ø După moartea lui Cazimir al IV-lea, relaţiile cu Polonia s-au deteriorat, noul rege - Ioan Albert, dorind să-l alunge pe Ştefan de la tron, pentru a-l aduce pe fratele său.         

Ø sub pretextul eliberării Chiliei şi Cetăţii Albe, Ioan Albert a intrat cu oastea în Moldova, fiind somat de Ştefan să ocolească Suceava (a refuzat).

o   la 26 octombrie 1497, a avut loc bătălia de la Codrii Cosminului – între armatele moldovene şi cele poloneze, conduse de regele Ioan Albert, câştigată de moldoveni;

Ø în 1499 a fost semnat Tratatul de la Hârlău între Moldova şi Polonia, prin care era recunoscută independenţa Moldovei faţă de Polonia.

Ø Ştefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504  şi  a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

o  a lăsat urmaşilor o ţară puternică şi respectată care şi-a păstrat propria organizare şi a fost stavilă în calea expansiunii otomane.

Ø În sec. XV Moldova şi Ţara Românească au fost obligate:

o  să accepte plata tributului;

o  să se resemneze cu pierderea cetăţilor:

·      dunărene - Giurgiu şi Turnu;

·      pontice - Chilia şi Cetatea Albă.

     În schimbul acestor renunţări Imperiul otoman a recunoscut autonomia celor două ţări, statut înscris în convenţii numite capitulaţii.

2. Diplomaţie şi conflict în sec. XVI – XVIII

Ø pentru Europa sec. XVI a însemnat:

o  epoca marilor descoperiri geografice şi expansiunea statelor europene pe alte continente;

o  un secol al Renaşterii şi Umanismului;

o  inventarea şi folosirea tiparului;

o  un secol al Reformei şi Contrareformei.

Ø pentru Ţările Române sec. XVI a insemnat antrenarea în vârtejul confruntărilor politice dintre puterile competitoare:

o  Imperiul Habsburgic;

o  Imperiul ottoman;

o  Polonia.

Ø s-a accentuat izolarea Ţărilor Române faţă de Europa Occidentală odată cu mutarea căilor comerciale din Mediterana în Atlantic, datorită marilor descoperiri geografice.

Ø în timpul sultanului Soliman Magnificul (1520-1566), Imperiul otoman a atins apogeul dezvoltării şi expansiunii teritoriale:

o  în 1541 partea centrală şi sudică a Ungariei au fost transformate în paşalâc otoman;

o  nordul şi vestul Ungariei au intrat sub stăpânire habsburgică;

o  Transilvania a fost organizată ca principat autonom sub suzeranitate otomană.

Ø prezenţa austriecilor în apropierea Ţărilor Române a determinat apropierea treptată a acestora de monarhia habsburgică, devenită cea mai importantă putere antiotomană din regiune.

Ø Ţările Române s-au menţinut în sfera intereselor economice ale Porţii otomane, suzeranitatea acesteia devenind tot mai evidentă;

Ø a doua jumătate a sec. XVI a reprezentat şi afirmarea Poloniei, care a revenit în politica pontică, direcţionată de cancelarul Jan Zamoisky, redeschizând rivalitatea medievală din această zonă, numai că locul Ungariei a fost luat de habsburgi;

Ø Imperiul habsburgic, dupa ce a încercat, fără success, să-i alunge pe otomani din Ungaria cu forţe proprii, a căutat noi aliaţi;

o  în anii 1590-1592, a iniţiat constituirea unei alianţe antiotomane - „Liga Sfântă”,  formată din: Statul papal, Spania, Austria şi ducatele italiene: Toscana, Mantua şi Ferrara;

Acesta era contextul internaţional în momentul în care tronul Ţării Româneşti a fost ocupat de Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (1593-1601) – domn al Ţării Româneşti

Ø a fost fiul lui Pătraşcu cel Bun şi frate cu Petru Cercel;

Ø a fost unul dintre cei mai bogaţi boieri din Ţara Românească (deţinea 44 de sate din care 37 întregi, restul părţi de sate);

Ø a deţinut mai multe funcţii;

o  ban de Mehedinţi;

o  mare stolnic;

o  mare postelnic;

o  mare ban.

Ø a  ajuns domn  al Ţării Româneşti (1593), cu ajutorul boierilor Cantacuzini de la Constantinopol şi a boierilor Craioveşti din ţară;

Ø domnia lui Mihai Viteazul a coincis cu relansarea de către papa Clement al VIII-lea a „Ligii Sfinte”,  la care au aderat:

o  principele Transilvaniei - Sigismund Bathory;

o  domnul Moldovei -  Aron Vodă;

o  domnul Ţării Româneşti - Mihai Viteazul;

Ø adeziunea Ţării Româneşti s-a datorat iniţiativei domnului care avea acordul Sfatului domnesc, în care boierii Buzeşti au deţinut un loc central;

Ø intrarea Ţării Româneşti în alianţă a determinat declanşarea răscoalei antiotomane.

1.  Războiul antiotoman al Ţărilor Române

Ø în momentul în care a fost instalat domn (1593),  Mihai plătea Porţii otomane un tribut de 155.000 de galbeni;

Ø la 13 noiembrie 1594  a început la Bucureşti răscoala antiotomană când:

o  au fost omorâţi creditorii levantini;

o  a fost atacată garnizoana otomană cantonată în Bucureşti.

Ø după acţiunile din Bucureşti Mihai Viteazul a vizat linia Dunării:

o  a atacat cetăţile turceşti: Giurgiu, Hârşova, Silistra, Brăila;

o  a obţinut victorii împotriva tătarilor la  Putineiu, Stăneşti şi Serpăteşti;

o  a ars oraşul Rusciuk.

Ø replica otomană nu a întârziat.

o  sub comanda marelui vizir Sinan Paşa, a început concentrarea trupelor otomane - aproximativ 50.000 luptători;

o   Mihai nu a putut strânge decât 10.000 luptători.

Ø în aceste condiţii, a semnat cu principele transilvănean Sigismund Bathory Tratatul de la Alba Iulia (20 mai 1595), din partea domnului muntean participând o delegaţie de boieri condusă de mitropolitul Eftimie:

o  Tratatul de la Alba Iulia:

·      era dezavantajos pentru Mihai Viteazul, care devenea locţiitor al principelui transilvănean;

·      avantaja pe boieri, ţara fiind condusă de un Sfat Domnesc format din 12 boieri (nu puteau fi condamnaţi şi nu li se puteau confisca averile, decât cu aprobarea principelui);

·      dările Ţării Româneşti erau fixate de dieta Transilvaniei;

·      stabilea dependenţa Bisericii ortodoxe din Transilvania faţă de Mitropolia Ţării Româneşti;

-       deşi tratatul era dezavantajos, Mihai Viteazul a fost obligat să-l accepte datorită pericolului otoman.

Ø Un tratat asemănător fusese încheiat de Sigismund cu domnul Moldovei - Ştefan Răzvan (iunie 1595), astfel că, principele transilvănean devenea suzeranul Ţărilor Române extracarpatice.

Ø la 13/23 august 1595 a avut loc bătălia de la Călugăreni între armatele lui Mihai şi cele otomane:

o  armata otomană comandată de Ferhat-Paşa, apoi de Sinan-Paşa, număra aproximativ 20.000 de luptători, în timp ce armata lui Mihai se ridica la doar 10.000 de ostaşi, din care 2.000 erau ardeleni;

o  deşi bătălia a fost câştigată de Mihai, domnul muntean a trebuit să se retragă spre munţi pentru a primi ajutor din partea Transilvaniei;

o  turcii au ocupat importante oraşe iniţiind transformarea ţării în paşalâc;

o  cu ajutor transilvănean (aproximativ 23.000 de soldaţi, din care 13.000 mercenari şi 300 de soldaţi toscani) Mihai Viteazul a reuşit în octombrie 1595 să elibereze oraşele Târgovişte, Bucureşti, Giurgiu şi să-i alunge pe turci peste Dunăre;

o  după alungarea turcilor Mihai a dat “legarea de glie” (era desfiinţat dreptul la liberă strămutare, fapt care a dus la creşterea numărului de ţărani dependenţi).

Ø otomanii au reluat ofensiva în Ungaria reuşind să-i învingă pe habsburgi, determinându-l pe Mihai Viteazul  să încheie pace ( iulie 1597):

o  sultanul îi recunoştea lui Mihai domnia pe viaţă;

o  era  redus tributul la jumătate;

o  Mihai a recunoscut suzeranitatea otomană.

Ø La 30 mai/9 iunie 1598 a fost semnat Tratatul de la Mănăstirea Dealu dintre Mihai Viteazul şi Rudolf al II- lea, împăratul habsburgilor, care stabilea:

o  împăratul să plăteasca 5000 de oşteni pentru a lupta împotriva turcilor;

o  recunoşterea domniei ereditare a lui Mihai;

o  libertate comercială pentru negustorii munteni în Transilvania şi Ungaria.

Ø Prin cele două tratate, cel cu otomanii şi cel cu habsburgii, Mihai înlătura tratatul de la Alba Iulia, semnat cu Sigismund Bathory.

Unirea Ţărilor Române sub Mihai Viteazul

Ø Din punct de vedere politic situaţia lui Mihai Viteazul şi a Ţării Româneşti s-a complicat deoarece:

o  polonezii au reuşit să-l instaleze domn al Moldovei pe Ieremia Movilă, determinând ieşirea Moldovei din coaliţia antiotomană;

o  în Transilvania Sigismund Bathory a renunţat la tron în favoarea lui Andrei Bathory (un interpus polonez), un partizan al politicii filo-polone şi filo-otomane;

o  Ieremia Movilă şi cancelarul polonez Jan Zamoisky intenţionau să-l aducă pe tronul Ţării Româneşti pe Simion Movilă (fratele domnului moldovean).

Ø toate aceste acţiuni l-au făcut pe Mihai Viteazul să sesizeze pericolul destrămării coaliţiei antiotomane şi să adopte „planul dacic”- de a uni cele trei Ţări Româneşti.

Ø în toamna lui 1599 Mihai Viteazul a  pătruns cu armata în Transilvania:

o  la 18/28 noiembrie 1599 a avut loc bătălia de la Şelimbăr dintre armatele lui Mihai şi cele ale principelui transilvănean Andrei Bathory, câştigată de armata munteană.

·      Andrei Bathory a fugit de pe câmpul de luptă, fiind ucis ulterior de secui.

Ø La 1 noiembrie 1599  Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba Iulia,  unde a luat o serie de măsuri, dintre care;

o  a mutat capitala principatului la Alba Iulia;

o  a  numit în Dietă boieri munteni;

o  a  instalat pe o parte din căpitanii săi în unele cetăţi;

o  a condus trei Diete (două la Alba Iulia şi una la Braşov), având ca scop mărirea dărilor;

o  a emis acte şi scrisori în limba română;

o  i-a scutit de robotă pe preoţii români;

o  a aşezat la Alba Iulia un scaun Episcopal;

Ø aflat în Transilvania Mihai a hotărât să intre cu oastea în Moldova datorită planului lui Sigismund Bathory de a pătrunde în Transilvania.

Ø în mai 1600 Mihai cucereşte Moldova şi îl înlătură de la tron pe Ieremia Movilă (sub pretextul alianţei acestuia cu turcii şi tătarii);

Ø la 17/27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula „domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Ø Împăratul Rudolf al II-lea l-a recunoscut pe Mihai domn al Ţării Româneşti, Moldovei şi guvernator al Ardealului, cu titlul de principe.

Ø Creaţia politică a lui Mihai Viteazul nu a durat decât 4 luni, prăbuşindu-se ca efect al puternicilor competitori externi:

o  habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera lor de influenţă;

o  Polonia nu accepta ideea pierderii controlului asupra Moldovei;

o  Imperiul otoman nu se împăca cu gândul pierderii Ţărilor Române în favoarea rivalilor săi.

·      la acestea s-a adăugat ostilitatea nobilimii maghiare, nemulţumită de măsurile luate de Mihai în Transilvania, mai ales cele privind fiscalitatea şi creşterea rolului românilor în viaţa politică şi religioasă.

Ø în septembrie 1600 nobilii transilvăneni s-au revoltat şi s-au aliat cu oastea imperială, condusă de generalul Basta :

o  la 18/28 septembrie 1600 a avut loc bătălia de la Mirăslău între armatele lui Mihai Viteazul şi nobilimea maghiară, aliată cu oastea imperială condusă de Gheorghe Basta, încheiată cu înfrângerea domnul muntean ;

o  înfrângerea lui Mihai a avut consecinţe negative pentru Ţările Române:

·      polonii au intrat în Moldova şi l-au pus domn pe Ieremia Movilă ;

·      ulterior l-au pus domn pe Simion Movilă în Ţara Românească (după înfrângerea lui Mihai Viteazul în bătălia de la Bucov - octombrie 1600 şi Curtea de Argeş - noiembrie 1600).

Ø pierzând şi tronul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul a luat drumul pribegiei în speranţa obţinerii sprijinului împăratului habsburgic Rudolf al II- lea;

o  Împăratul i-a acordat lui Mihai 100.000 taleri pentru a echipa o oaste şi i-a promis ajutorul generalului Basta.

Ø la 3 august 1601 a avut loc bătălia de la Guruslău între armata lui Mihai Viteazul şi cele ale principelui trasilvănean Sigismund Bathory (revenit pe tronul Transilvaniei pentru a treie oară), câştigată de armata lui Mihai Viteazul.

Ø Deşi veştile din Ţara Românească erau bune (boierii reuşiseră să-l înlăture de la tron pe Simion Movilă), Mihai a fost asasinat pe Câmpia Turzii (9/19 august 1601),  din ordinul generalului Gheorghe Basta.

o  unul dintre căpitanii lui a reuşit să-i ia capul şi l-a înmormântat la Mănăstirea Dealu (lângă Târgovişte).

o  pe lespedea de piatră stau  înscrise cuvintele: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihai, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Moldovei”.

Din punct de vedere românesc, unirea Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei a însemnat punctul culminant al rezistenţei în lupta pentru independenţă şi un imbold important pentru posteritate.

Fapta fără precedent a lui Mihai Viteazul era prima unire politică realizată de un domn român, cu forţe româneşti şi în sprijinul intereselor româneşti, dobândind peste timp valoare de simbol.

Ø Sec. XVII a reaşezat raporturile internaţionale din spaţiul central şi est european. Spaţiul românesc fiind în zona de influenţă a 4 mari puteri: Imperiul habsburgic, Polonia, Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă.

Ø În această perioadă, în care diplomaţia a rămas cea mai importantă activitate, s-au afirmat o serie de domnitori:

o  Vasile Lupu (1634-1653) – Moldova;

o  Matei Basarab (1632-1654) – Ţara Românească;

o  Dimitrie Cantemir (1710-1711) – Moldova;

o  Şerban Cantacuzino (1678-1688) – Ţara Românească;

o  Constantin Brâncoveanu (1688-1714) – Ţara Românească.

Ø În sec. XVII Ţările Române s-au remarcat datorită unor acţiuni:

o  Transilvania prin participarea la Războiul de 30 de ani (1618-1648);

o  Ţara Românească şi-a consolidat autonomia în timpul lui Matei Basarab;

o  Moldova şi-a consolidat autonomia în timpul lui Vasile Lupu;

o  Ţara Românească a încercat să-şi recâştige independenţa prin apropierea de Imperiul habsburgic în timpul lui:

·      Şerban Cantacuzino, care a trimis o delegaţie la Viena (1688),  pentru a încheia o alianţă;

·      Constantin Brâncoveanu care a încercat o apropiere de habsburgi şi apoi de ruşi (1698) şi polonezi din dorinţa de a păstra autonomia ţării.

o  în Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711), a încheiat alianţa cu ţarul şi a participat la războiul ruso-turc încheiat cu victoria armatei otomane şi exilarea lui în Rusia Ţaristă.

     Timp de peste un secol (1711/1716 - 1821) Ţările Române aveau să fie conduse de domni fanarioţi.