Secolul XX intre democrație și totalitarism

      Secolul XX  între democrație şi totalitarism

I. Ideologii democratice și totalitare în Europa

     În secolul XX a avut loc o confruntare între regimurile democratice şi cele totalitare. În timpul primului  război mondial principiile liberale au avut de suferit datorită intervenţiei statului pentru a obține victoria.

Ø după război statul a căutat să menţină controlul  asupra problemelor de ordin:

o  socio - economic;

o  politic; 

o  ideologic;

o  etnic.               

Ø În cele mai puternice state democratice au ajuns la guvernare partide de dreapta, care  promiteau rezolvarea tuturor problemelor:

o  Partidul Conservator - Anglia;

o  Blocul Naţional -  Franţa;

o  Partidul Republican – SUA, care a promovat o politică:

·     izolaţionistă în plan extern;

·     protecţionistă în plan  economic;

·     puritană în plan religios (cu accente de xenofobie).

Ø Partidele de dreapta au promovat o politică economică de redresare, dar cu efecte antisociale care au dus la înmulţirea acţiunilor revendicative;

o  aceste partide au dominat scena până  la mare  criză economică din 1929-1933.

Ø După primul război mondial în Europa Centrală şi de Est, a avut loc:

o  prăbuşirea marilor imperii: ţarist, german, austro-ungar;

o  apariţia unor state cu regim liberal-democratic.

Ø În aceste state consolidarea sistemului democratic depindea de rezolvarea a două probleme:

o  agrară;

o  constituţională.

·     au fost rezolvate parţial prin elaborarea unor legi care  prevedeau:

-        desfiinţarea marii proprietăţi  în schimbul unor despăgubiri;

-        redistribuirea pământului către ţărani;

-        elaborarea unor constituţii democratice.

Ø de numeroase ori a avut loc deteriorarea mecanismelor constituţionale datorită:

o  numeroaselor probleme  de natură economică şi politică;

o  rivalităţii dintre partide;

o  ambiţiilor politice ale unor  lideri;

o  lipsei de experienţă a electoratului.

·     în aceste condiţii viitorul democraţiei a fost legat de şeful statului, care putea respecta regulile constituţionale ale regimului democratic, sau pe cele ale regimului autoritar.

Ø Mare criză economică din 1929-1933 a pus în dificultate democraţiile liberale, care s-au confruntat cu numeroase probleme socio-economice, cu implicaţii şi asupra regimului politic.

Ø Din punct de vedere al regimului politic existau două categorii de state:

o  state cu regim democratic: Marea Britanie, Franţa  Olanda, Belgia, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Suedia şi Cehoslovacia;

o  state cu regim autoritar:

·     Italia - fascismul (Benito Mussolini);

·     Germania - nazisnul (Adolf Hitler);

·     Spania - franchismul (generalul Francisco Franco);

·     Portugalia  - salazarismul (Antonio Salazar);

·     Grecia.

Ø După al doilea război, deşi fuseseră aliate cu URSS împotriva regimurilor fasciste, democraţiile occidentale au sfârşit prin a înţelege pericolul reprezentat de totalitarismul comunist pentru libertatea şi reconstrucţia democratică a Europei.

Ø SUA nu a putut împiedica instaurarea regimurilor comuniste în Europa de Est, acceptând aceasta situaţie pentru a evita expansiunea comunismului în restul lumii.   

o  politica a fost iniţiată de Herry Truman şi a avut ca prim obiectiv lansarea Planului Marshall, pentru a  ajuta ţările europene ruinate de război;

·     a fost aplicat doar pentru ţările din Europa de Vest, ţările din Est l-au refuzat datorită presiunilor făcute de URSS;

o  la 4 aprilie 1949, a fost creată Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),  pentru a riposta împotriva atacurilor URSS asupra Europei de Vest.

o  expansiunea comunistă a încercat să fie oprită şi prin războaiele purtate de SUA în Coreea, Vietnam.

            Idei şi regimuri totalitare

Ø după Primul Război Mondial au apărut mişcările extremiste şi regimurile de dictatură pe fondul:

o  nemulţumirii ţărilor învinse în primul război mondial:

·     Germania 1919;

·     Ungaria;

·     Bulgaria 1923.

o  nemulţumirii unor state, determinată de beneficiile obţinute în urma conflictului- Italia 1919;

o  scăderii nivelului de trai;

o  instabilităţii economice şi politice din primii ani de după război;

o  modului în care s-a stabilit pacea la nivelul continentului, etc.

Ø Au fost înfiinţate partide cu orientare fascistă în:

o  România;

o  Spania;

o  Portugalia;

o  Belgia;

o  Marea Britanie;

o  Franţa.

Ø Mişcările extremiste au promovat o politica antiliberală, antisemită, mergând până la folosirea asasinatul politic.

Ø Partidele fasciste au ajuns la putere:

o  între cele 2 războaie mondiale:

·     Italia;

·     Germania.

o  în preajma sau în timpul celui de-al doilea război mondial, cu sprijinul direct a lui Hitler:

·     Slovacia;

·     România;

·     Ungaria.

Ø Principalele ideologiile extremiste au fost:

o  de extremă dreapta: fascismul şi nazismul;

o  de extremă stânga: comunismul.

  a) Fascismul

Ø a fost instaurat de Benito Mussolini în Italia, pe fondul nemulţumirii generale provocată de situaţia precară din Italia;

Ø a îmbrăcat forma corporatistă, propunând o societate organizată în grupuri profesionale, numite corporaţii;

Ø urmarea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaţilor corporaţiilor care să asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale;

Ø a pus  accent pe naţionalism şi pe  promisiunile de restaurare a  “onoarei naţionale”;

Ø considera că statul-naţiune avea viaţa sa proprie, diferită de vieţile fiinţelor umane care-l compuneau.

Ø Mussolini a organizat “marşul asupra Romei”, determinându-l pe regele Victor Emanuel al III-lea să demită guvernul şi să accepte numirea  lui ca prim-ministru (29 octombrie 1922):  

o  Parlamentul i-a acordat lui Mussolini puteri depline (noiembrie 1922);

o  Camera Deputaţilor, devenită majoritar fascistă, în urma alegerilor, i-a asigurat lui Mussolini toată puterea  (6 aprilie 1924);

Ø Mussolini a organizat statul după principiile corporatismului: 

o  a redus la tăcere sindicatele;

o  a suprimat libertatea presei;

o  a interzis activitatea partidelor politice;

o  a organizat miliţiile fasciste -“Ovra”;

o  a înfiinţat Tribunalul ce urma să-i judece  pe adversarii regimului (1925).

Ø Mussolini şi-a luat titlul de Il Duce şi a luat măsuri menite să salveze Italia:

o  a încercat să controleze marele capital;

o  a încercat să oprească abuzurile şi corupţia;

o  a luat măsuri împotriva Mafiei;

o  a încercat să le redea italienilor mândria naţională, de a fi demni urmaşi ai Romei.

     Antrenarea Italiei în agresiuni externe şi în al doilea-lea război mondial a dus la scăderea popularităţii lui Mussolini, care a pierdut sprijinul populaţiei, fiind înlăturat în iulie 1943.

b) Nazismul       

Ø ideologia nazistă a fost fundamentată de  Adolf Hitler în lucrarea “Mein Kampf” (“Lupta mea”);

Ø la baza ideologii naziste au stat:

o  naţionalismul exacerbat;

o  rasismul;

o  antisemitismul.

Ø Nazismul a apărut într-o perioadă dificilă pentru Germania, care:

o  fusese învinsă în Primul Război Mondial;

o  s-a considerat umilită de prevederile Tratatului de Pace  de la Paris-Versailles;

o  considera că i s-a impus un “dictat” nu un tratat de pace.

Ø Hitler considera democraţia parlamentară drept singura vinovată pentru problemele economice şi sociale ale Germaniei:

o  pentru rezolvarea problemelor propunea  ca  soluţii:

·     dictatura unui partid condus de un lider providenţial, care să supună naţiunea în numele binelui general;

·     crearea unui imperiu (reich) care să-i cuprindă pe toţi germanii;

·     expansiunea germană pentru a crea ”spaţiul vital“, necesar dezvoltării rasei ariene (superioară);

·     folosirea rasismului  şi a antisemitismului, devenite componente esenţiale ale programul său;

·     eliminarea evreilor pe care-i considera vinovaţi de toate relele din societatea germană.

Ø În ianuarie 1933, naziştii au preluat puterea, preşedintele Germaniei, Hindenburg, numindu-l pe Adolf Hitler, liderul Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania, în funcţia de cancelar;

o  în martie 1933, Adolf Hitler a obţinut  puteri dictatoriale (fapt care a însemnat  sfârşitul Republicii de la Weimar şi instaurarea dictaturii naziste).

Ø Măsurile luate de Adolf Hitler:

o  a scos în afara legii toate partidele politice cu excepţia Partidului Naţional Socialist;

o  a distrus mişcarea sindicală;

o  a eliminat pe adversarii politici din  propriul partid;

o  şi-a luat titlul de Führer (1934) după moartea preşedintelui Hindenburg;

o  a lansat sloganul “Un popor, un stat, un Conducator”;

o  a luat  măsuri împotriva evreilor:

·     până în 1934, cei mai mulţi avocaţi, medici, profesori şi funcţionari au fost înlăturaţi din funcţii (le-a  fost interzis dreptul de a-şi practica meseriile);

·     prin Legile de la  Nürnberg (1935), le-au fost retrase evreilor toate drepturile civile;

o  a subordonat cultura scopurilor regimului:

o  a propus educarea tineretul în spiritul ataşamentului faţă de regim;

o  a propus înregimentarea tineretul  în organizaţii precum “tineretul hitlerist”;

o  a creat instrumente de represiune şi de control: Gestapo;

o  a instituit controlul asupra bisericii pe care a supus-o persecuţiilor deoarece promova valori  creştine: iubirea şi respectul;

o  a pus în mişcare un amplu aparat de propagandă care avea ca scop glorificarea imaginii liderului;                                                                                                                                                                                                        

o  a organizat un  aparat de supraveghere a tot ceea ce influienţa modul de gândire al oamenilor: filmul, ziarele, radioul şi literatura.

o  a considerat statul un instrument care  trebuia să elimine din comunitatea ariană elementele decadente:

·     evreii;

·     ţiganii;

o  a promovat ideea războiul - principalul instrument menit să impună ideologia nazistă:

·     a inţiat cel de-al doilea război mondial, prin atacarea Poloniei (1 septembrie 1939). 

c) Comunismul               

Ø A avut ca punct de plecare operele lui Karl Marx (teoria marxistă), în care a fost  fundamentată teoria “luptei de clasă” :

o  susţinea că societatea comunistă se ve edifica mai întâi în ţările dezvoltate în care proletariatul va prelua puterea de la burghezie pe cale revoluţionară;

o  a fost preluată şi dezvoltată de Vladimir Ilici Lenin,  care susţinea că revoluţia proletară poate să iasă victorioasă şi într-un stat mai puţin dezvoltat, cum era Rusia;

·     în concepţia lui Lenin comuniştii reprezentau “avangarda” proletariatului;

Ø teoria marxistă susţinea că în prima etapă, cea a construirii socialismului, era necesară menţinerea statului, ca instrument al “dictaturii” proletariatului, necesar reprimării oricărei forme de rezistenţă a duşmanilor clasei muncitoare;

Ø ideologia comunistă promitea oamneilor o schimbare totală a modului de viaţă  prin realizarea unei societăţi fără clase, în care să fie instaurate  egalitatea  şi dreptatea.

Ø Primul regim comunist s-a instaurat în Rusia (1917), sub conducerea lui Lenin:

o  bolşevicii au dat o serie de reforme:

·     naţionalizarea fabricilor şi a  băncilor;

·     naţionalizarea pământului;

·     proclamarea dreptului la  autodeterminare a naţiunilor.

Ø În perioada 1918-1921 a avut loc un război civil între:

o  partizanii vechiului regim - albii;

o  susţinătorii  bolşevicilor - roşii:

·     în timpul războiului  bolşevicii au dezlănţuit teroarea, trecând la:

-        înfiinţarea poliţiei politice - CEKA, pentru a-i lichida pe cei care se opuneau regimului, ulterior şi-a luat numele de NKVD, KGB;

-        suprimarea  libertăţii presei;

-        rechiziţionarea recoltelor ţăranilor;

-        impunerea muncii obligatorii;

-        înfiinţarea Armatei Roşii, cu ajutorul căreia a fost asigurată ordinea  internă;

-        respingerea intervenţiei străine.

Ø În 1922, s-a constituit Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice - URSS

Ø În timpul conducerii lui I.V.Stalin:

o  s-au consolidat totalitarismul şi teroarea:

·     a fost impus un singur  partid - Partidul Comunist;

·     a fost epurat aparatul de stat şi partid;

·     a fost impusă cenzura;

·     a fost introdus cultul personalităţii;

·     a fost introdusă propaganda;

·     au fost lichidate forţele democratice;

·     a fost organizat un sistem de legăre şi închisori.

o  au fost luate o serie de măsuri care au dus la dezvoltarea societăţii sovietice:

·     a fost lichidat analfabetismul;

·     au fost adoptate măsuri de protecţie socială;

·     s-au înregistrat progrese în domeniile:

-        energetic;

-        metalurgic;

-        construcţii de maşini.

Ø După al doilea  război mondial comunismul s-a aflat în ascensiune, ajungând la putere în  unele state europene:

o  Bulgaria;

o  Cehoslovacia;

o  România;

o  Polonia;

o  Ungaria;

o  Republica Democrată Germană.

Ø La nivel global au existat eforturi constante, de limitare a influienţei regimurilor totalitare:

o  au fost încheiate tratate şi alianţe internaţionale care au avut ca scop izolarea militară şi diplomatică a unor state revizioniste: Germania, Ungaria, Bulgaria:

·     Mica Înţelegere;

·     Înţelegerea Balcanică;

·     Pactul Briand-Kellogg.

o  Liga Naţiunilor a încearcat să elimine războiului, ca soluţie de rezolvare a conflictelor, dar a eşuat din lipsa mijloacelor care ar fi putut să o ajute să-şi  impună punctul de vedere.

Ø Erodarea sistemului comunist a început în 1953 când au avut loc primele mişcări antisovietice în RDG, Polonia şi Ungaria (au fost înăbuşite).

Ø În România principala formă de rezistenţă anticomunistă a fost rezistenţa în munţi, la care au participat: ţărani, foşti ofiţeri, studenţi şi elevi (mişcări lichidate oficial în 1961).

Ø Falimentul sistemului comunist a ieşit în relief în perioada 1970-1989, când pe plan economic nu puteau fi satisfăcute nevoile de bază ale populaţiei.

o  regimurile comuniste au fost compromise datorită:

·     succeselor economice ale lumii occidentale;

·     forţei de atracţie a libertăţilor cetăţeneşti din Europa de Vest şi SUA.

Ø Împotriva regimului comunist au fost organizate mişcări de rezistenţă:

o  în Polonia şi Cehoslovacia conducătorii acestor mişcări au fost persecutaţi politic de autorităţi, devenind simboluri internaţionale ale rezistenţei anticomuniste;

o  în Afghanistan (1979-1988), trupele Moscovei au fost înfrânte de rezistenţa mujahedinilor sprijiniţi de SUA;

o  revolta muncitorilor polonezi conduşi de Lech Walesa, a marcat începutul sfârşitului regimului comunist.

Ø Mihail Gorbaciov a încearcat o reformă (Perestroika), dar nu a reuşit să salveze regimul.

Ø În ţări precum Polonia şi Ungaria a început în 1989, procesul de negociere între forţele de opoziţie şi partidele comuniste pentru introducerea pluralismului politic, deschizând drumul spre democraţie.

Ø Singura ţară în care regimul a fost înlăturat cu vărsări de sânge a fost România.

     Căderea regimurilor comuniste din Europa de Est în 1989 a dus la sfârşitul URSS-ului, care  s-a dizolvat oficial în decembrie 1991.

II. Ideologii şi practici politice în România

După 1918 viaţa politică românească a cunoscut o importantă dezvoltare democratică, fundamentată prin introducerea:

Ø votului universal (1918);

Ø adoptarea Constituţiei (1923), care cuprindea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti specifice unui stat democrat:

o  preciza: “Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate de Constituţiunea de faţă” (art.33);

o  avea la baza principiul separării puterilor în stat:

·     puterea legislativă;       

·     puterea executivă;            

·     puterea judecătorească.

Ø Chiar dacă prevederile Constituţiei erau democratice, funcţionarea întregului mecanism a fost dificilă deoarece:

o  electoratul nu avea experienţă politică;

o  existau o serie de rivalităţi  între partide;

o  au existat probleme grave care au dus la concentrarea puterilor în mâinile executivului şi ale şefului statului.

Ø În sistemul politic din România interbelică partidele politice au jucat un rol important, deşi Constituţia nu menţiona nimic în acest sens.

o  au dispărut  partidele conservatoare;

o  au fost constituite partide noi:

·     Liga Poporului;

·     Partidul Ţărănesc;

·     Partidul Naţional Ţărănesc.

o  au fost constituite partide aparţinând minorităţilor naţionale:

·     Partidul German;

·     Partidul Maghiar;

·     Partidul Evreiesc.

o  au fost organizate partide de extremă dreapta:

·     Liga Apărării Naţional Creştine;       

·     Legiunea Arhanghelului Mihail;   

·     Garda de Fier.

o  a  fost organizat un partid de extremă stânga:

·     Partidul Comunist Român.

Ø În sistemul partidelor politice din perioada interbelică s-au distins trei orientări principale:

o  liberalismul;

o  ţărănismul;

o  extremismul.

1. Liberalismul

Ø ideologia liberală a fost promovată de Partidul Naţional Liberal (constituit în 1875),  care a reprezentat principalul partid de guvernământ al perioadei interbelice;

o  a reprezentat interesele: burgheziei industriale şi financiare,  meseriaşilor, intelectualilor.

o  a fost condus de:

·     I.I.C. Brătianu;

·     Vintilă Brătianu;

·     I.G. Duca;

·     Constantin I.C. Brătianu.

o  avea ca organ de presă ziarul “Viitorul”;

o  a promovat teoria neoliberalismului, concepţie dezvoltată de o serie de personalităţi, dintre care:

·     Ştefan Zeletin;

·     Mihail Manoilescu;

·     Vintilă Brătianu;

Ø neoliberalismul a fost lansat după război şi punea accent pe intervenţia statului, considerând că interesul general trebuia pus în faţa celui individual;

o  reprezentanţii neoliberalismului:

·     puneau accent pe industrializare şi urbanizare;

·     au dezvoltat teoria “protecţionismului”, concretizată prin formula “prin noi înşine”, - nu trebuia interpretată ca o atitudine exclusivistă, de înlăturare a capitalului străin, ci ca o colaborare cu acesta în condiţii mai avantajoase ca până atunci;

·     condiţionau evoluţia societăţii româneşti de dezvoltarea industriei naţionale, care trebuia să se facă fără salturi bruşte, respectându-se ”echilibrul social”.

·     considerau Constituţia din 1923, actul de naştere a neoliberalismului (Ştefan Zeletin), deoarece :

·     avea caracter democratic;

·     se întemeia pe principiul separării  puterilor în stat.

Ø în timpul guvernărilor liberale au fost date numeroase legi pentru dezvoltarea României:

o  reforma agrară;

o  reforma electorală;

o  Constituţia din 1923;

o  legea unificării administrative;

o  legea minelor;

o  legea energiei;

o  legea privind organizarea şi exploatarea căilor ferate;

2.  Ţărănismul

Ø a fost cea de-a doua doctrină, cu un impact deosebit în societate românească, fiind promovată de Partidul Ţărănesc şi Partidul Naţional Ţărănesc.

Ø Partidul Ţărănesc a fost fondat de Ion Mihalache (1918):

o  a reprezentat interesele categoriilor sociale de la sate: învăţători, preoţi, ţărani înstăriţi.

o  a  avut ca reprezentanţi de seamă pe:

·     Ion Mihalache;

·     Virgil Madgeanu;

·     Constantin Stere;

·     Pantelimon Halippa.

o  avea ca organe de presă ziarele:

·     “Ţara nouă”;

·     “Aurora”;

o  avea un program politic în care se pronuţa pentru:

·     dezvoltarea agriculturii;

·     împărţirea moşiilor la ţărani;

·     impozit progresiv pe venit;

·     organizarea ţărănimii în cooperative;

·     ridicarea nivelului cultural al satelor.

o  s-a impus destul de repede:

·     locul IV la alegerile din 1919;

·     locul II la alegerile din 1922.

Ø Partidul Naţional Ţărănesc format în 1926, prin fuzionarea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român:

o  reprezenta interesele burgheziei mici şi mijlocii;

o  a avut ca lider incontestabil pe Iuliu Maniu;

o  avea ca organ de presă ziarul “Dreptatea”;

o  a dezvoltat teoria ţărănismului, care acorda o atenţie deosebită gospodăriei ţărăneşti şi agriculturii;

·     susţinea primatul ţărănimii pe care o vedea ca pe o clasă omogenă şi independentă cu rol important în evoluţia statului;

·     promova ideea “statului ţărănesc”, propunând creşterea rolului acestuia în economie;

·     pornea de la concepţia că România trebuia să rămână un stat preponderent agrar, dar nu negau necesitatea dezvoltării unor ramuri industriale, în special a celor care valorificau produsele  agricole şi bogăţiile subsolului;

·     se opunea protecţionismului vamal, susţinut de liberali;

·     suţinea că România nu dispunea de suficient capital pentru susţinerea dezvoltării economiei şi se pronunţa pentru politica “porţilor deschise” faţă de capitalul străin.

Ø În 1920 Constantin Stere aprecia că statul român nu putea fi decât un stat ţărănesc, deoarece:

o  poporul român era un popor de ţărani;

o  munca ţărănească condiţiona toată viaţa economică şi socială.

Ø În perioada 1919-1924, ţărăniştii au susţinut “lupta de clasă” a ţărănimii şi muncitorimii împotriva “burgheziei obligarhice";

Ø După 1924 au propus ”apărarea de clasă” împotriva agresiunii la care era supusă ţărănimea din partea burgheziei.

Ø În 1935 ţărăniştii susţineau colaborarea tuturor forţelor sociale în cadrul “statului naţional ţărănesc” pe baza unei reale democraţii.

În perioada interbelică s-a înregistrat o mare instabilitate guvernamentală:

o  30 guverne;

o  10 alegeri generale.

Ø În cea mai mare parte a perioadei interbelice viaţa politică a fost controlată de cele două partide democratice:

o  PNL - 1918-1928 şi  1934-1937;

o  PNŢ - 1928-1931 şi  1932-1933.

Datorită unui complex de factori interni dar şi contextului internaţional, regimul democratic a început să funcţioneze  tot mai defectuos şi a eşuat în urma alegerilor din 1937.

3.  Extremismul

Ø În perioada interbelică s-au manifestat şi mişcările extremiste:

o  dreapta -mişcarea legionară;

o  stânga - mişcarea comunistă.

a.  Extrema dreaptă. Mişcarea legionară

Ø s-a manifestat prin intermediul mai multor organizaţii  şi partide:

o  Liga Apărării Naţional Creştine (1923),  care:

·     avea ca organ de presă “Neamul Românesc”;

·     dispunea de o organizaţie paramilitară numită ”lănceri”;

·     s-a pronunţat pentru sprijinirea monarhiei.

o  “Legiunea Arhanghelului Mihail” desprinsă din L.A.N.C. (1927) , care:

·     avea drept  “căpitan” pe Corneliu Zelea Codreanu;

·     avea membri  cunoscuţi sub numele de  “legionari”.

o  ,,Garda de Fier" (1930), constituită ca o secţie politică a  ”Legiunii”; 

Ø a promovat:

o  o politică xenofobă agresivă;

o  teoria purificării prin moarte, exacerbând misticismul, promovând ura, intoleranţa şi apologia morţii;

o  antisemintismul, anticomunismul, demagogia;

o  folosirea formaţiunilor paramilitare;

o  asasinatul politic, înlăturând pe toţi cei care se opuneau mişcării;

Ø a iniţiat elaborarea ”listelor negre” şi constituirea “echipelor morţii”;

Ø a considerat că democraţia era condamnată la pierire, fiind socotită vinovată de:

o  sinuciderea naţiunii prin lupta pentru putere;

o  slăbirea autorităţii statului;

o  sărăcirea populaţiei;

o  lipsa de moralitate;

o  acapararea avuţiei ţării de către  politicieni şi evrei;

o  subordonarea României finanţelor evreieşti.

Ø a susţinut teoria elitelor;

Ø a susţinut alianţa României cu Germania şi Italia considerând că şeful lor, Corneliu Zelea Codreanu va face din România “o ţară mândră ca soarele de pe cer”;

Ø a avut  ca organe de presă ziarele:

o  “Buna Vestire”;

o  “Cuvântul”;

o  “Axa”;

o  “Sfarmă-Piatră”.

Ø a reuşit să-şi atragă numeroşi adepţi prin:

o  organizarea de procesiuni religioase;

o  repararea sau construirea unor biserici sau troiţe;

o  organizarea taberelor de muncă;

o  organizarea unor cantine şi magazine muncitoreşti.

Ø a atras de partea ei reprezentanţi ai burgheziei, studenţilor, intelectualilor, ţăranilor, săracilor, preoţilor.

Ø în deceniul al patrulea (1930-1940), mişcarea legionară s-a aflat în plin proces de ascensiune datorită:

o  disensiunilor dintre liberali şi ţărănişti;

o  dezamăgirii unor clase şi categorii sociale;

o  îngăduinţei autorităţilor;

o  contextului extern, etc.

Ø la alegerile din 1937, mişcarea legionară a ocupat locul al III-lea cu 15,98% din voturi;

Ø în septembrie 1940, mişcarea legionară a ajuns la putere formând guvernul:

o  a instituit un regim dictatorial;

o  a promovat o politică antidemocratică, de teroare;

o  a proclamat România „stat naţional–legionar”;

o  a impus partidul unic;

o  a creat o poliţie politică - poliţia legionară;

o  a practicat asasinatul politic, eliminând numeroşi oameni politici şi intelectuali:

·     economistul Virgil Madgearu;

·     istoricul Nicolae Iorga.

Ø la 21-23 ianuarie 1941  a avut loc ruptura dintre legionari şi Antonescu datorită tentativei legionarilor de a-l răsturna pe general.

     Ulterior Antonescu a instaurat un regim care nu avea un caracter totalitar ci era o dictatură militară, naţionalistă şi antisemită ce nu se mai sprijinea pe un anume partid politic.

b. Extrema stângă .Comunismul

Ø ideologia comunistă a fost promovată de Partidul Comunist Român, constituit în 1921, care:

o  a aderat la Internaţionala a III-a comunistă (Cominternul);

o  propunea lichidarea, pe calea revoluţiei, a orânduirii capitaliste considerată perimată din punct de vedere istoric;

Ø esenţa doctrinei se află în documentele Partidului Comunist, care apreciau că România era “o verigă slabă a lanţului imperialist”, de aceea  trebuia pregătită o revoluţie care să urmărească:

o  instaurarea puterii proletariatului;

o  înlăturarea de la putere a burgheziei şi a  moşierimii;

o  naţionalizarea mijloacelor de producţie;

Ø doctrina marxist - leninistă nu a găsit  aderenţă în România din mai multe cauze:

o  numărul mic de militanţi comunişti;

o  idei nerealiste cuprinse în program;

o  sentimentul de propeietate foarte dezvoltat la ţărani;

o  numărul relativ mic de muncitori.

Ø a preluat o serie de idei, dintre care dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat;

·     considera România un “stat multinaţional”, o creaţie a ”imperialismului apusean”, propunând  dezmembrarea ei.

Ø a fost scos în afara legii (1924), funcţionând în ilegalitate până în 1944, perioadă în care:

o  a scăzut numărul membrilor, cei mai mulţi fiind din rândul minorităţilor naţionale;

o  au fost impuşi liderii de către Comintern (din rândul persoanelor străine): 

·     Alexandru Ştefanski;

·     Boris Ştefanov;

·     Ştefan Foris.

Ø în interiorul partidului s-au conturat două grupări:

o  una internă, condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej;

o  una externă, impusă de Moscova.

Ø a ajuns la guvernare (august 1944),  după înlăturarea regimului antonescian, reuşind să preia treptat întreaga putere:

o  la 6 martie 1945, s-a format guvernul procomunist, condus de Petru Groza (impus  de URSS);

o  alegerile parlamentare din 1946 au fost falsificate în beneficiul comuniştilor şi al alianţelor lor, după care s-a trecut la lichidarea opoziţiei politice în cursul anului 1947:

·     i s-a cerut regelui Mihai să abdice (30 decembrie 1947);

·     a fost proclamată Republica Populară Română, instaurându-se oficial regimul comunist (s-a menţinut până la 20 decembrie 1989).

Ø Partidul Comunist Român (PCR) a fost până la începutul anilor 1960 unul dintre cei mai fideli imitatori şi aliaţi ai Partidului Comunist sovietic:

o  a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,

o  a înlăturat orice formă de pluralism politic;

o  a naţionalizat industria, băncile şi comerţul;

o  a desfiinţat proprietatea privată în agricultură şi a impus colectivizarea forţată;

o  a copiat instituţiile şi practicile de represiune politică sovietică.

Ø după 1960 a existat o îndepărtare de URSS, mai ales în politica externă.

Ø în perioada în care la conducerea PCR s-a aflat N. Ceauşescu (1965-1989):

o  a fost adoptată o ideologie naţionalistă agresivă;

o  a fost impus cultul  personalităţii (cultul conducătorului ).

            Prăbuşirea regimului comunist şi executarea soţilor Ceauşescu (25 decembrie 1989), a însemnat sfârşitul totalitarismului şi revenirea la democraţie.