România postbelică. Stalinism, național-comunism și disidența anticomunistă

România  postbelică.

Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă

1. Preliminariile instaurării  regimului comunist

Ø La 20 iunie 1944 s-a constituit Blocul Naţional Democrat, format din:

o  Partidul Naţional Ţărănesc;

o  Partidul Naţional Liberal;

o  Partidul Comunist Român;

o  Partidul Social Democrat.

Ø Scopul Blocul Naţional Democrat era:

o  înlăturarea mareşalului Ion Antonescu;

o  încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite;

o  revenirea la regimul democratic.

Ø În urma loviturii de stat de la 23 august 1944:

o  a fost înlăturat generalul Ion  Antonescu, fapt care a simbolizat înlăturarea regimului dictatorial;

o  armata româna a întors armele împotriva Germaniei, trecând de partea  Naţiunilor Unite;

o  a fost format un nou guvern, condus de generalul C-tin Sănătescu, din care făceau parte reprezentanţi ai Blocul Naţional Democrat;

o  a fost reintrodusă Constituţia din 1923;

o  au fost publicate decrete legi referitoare la:

·     amnistia generală;

·     desfiinţarea lagărelor de muncă;

·     eliberarea deţinuţilor politici.

Ø  Ajunsă în sfera de influienţă a Moscovei, România a fost supusă procesului de sovietizare, care a presupus:

o  înlocuirea democraţiei parlamentare cu un autoritarism fără precedent;

o  trecerea la o economie centralizată, planificată;

o  orientarea culturii spre „susţinerea unei noi societăţi”.

Ø Principalul instrument prin care guvernul sovietic a realizat comunizarea ţării a fost Partidul Comunist Român, care după 23 august 1944:

o    şi-a sporit numărul de membri;

o    a realizat un program atrăgător pentru mase;

o    a realizat coaliţii largi care să-i permită accesul spre putere;

o    a creat  tensiuni între populaţie şi administraţia locală;

o    a înlăturat prin forţă prefecţii şi primarii consideraţi reacţionari;

o    a sprijinit grevele spontane ale sindicatelor comuniste.

Ø La 6 decembrie 1944, a fost făcută o ultimă încercare de a-i opri pe sovietici prin instaurarea unui nou guvern prezidat de gen. N. Rădescu.

Ø Ascensiunea comuniştilor la putere a fost foarte rapidă şi s-a datorat:

o  prezenţei Armatei Roşii pe teritoriul Romaniei;

o  aranjamentelor dintre puterile occidentale şi Stalin.

Ø În urma intervenţiei comisarului sovietic Andrei Vîşinski pe lângă  regele Mihai, a fost instaurat un nou guvern condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945), în care reprezentanţii PCR deţineau poziţii importante.

Ø După preluarea puterii de către comunişti, opoziţia a realizat numeroase încercari de a salva democraţia:

o  solicitările făcute de Iuliu Maniu către Înalta Comisie Aliată de Control pentru înlăturarea guvernului Petru Groza;

o  „greva regală” (23 august 1945 - 6 ianuarie 1946), prin care regele Mihai a încercat să obţină demisia guvernului Groza, refuzând să semneze actele emise de acesta.

·     încercările opoziţiei nu au avut rezultatul dorit, singura reuşită fiind condiţionarea de către SUA şi Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la alegeri, a doi miniştri din partea opoziţiei (Emil Haţieganu - PNŢ şi Mihail Romniceanu - PNL).

·     organizarea primei demonstratii anticomunistă (8 noiembrie1945).

Ø După ce au ajuns la putrea comuniştii au urmărit eliminarea totală a sistemului multipartitist:

o  în urma alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câstig de cauză a avut Blocul Partidelor Democratice, coaliţie controlată de comunişti, formată din:

·     Partidul Comunist Român;

·     Partidul Social-Democrat;

·     Partidul Naţional Popular;  

·     frontul plugarilor;

·     PNL-Gheorghe Tătărăscu;  

·     PNŢ-Anton Alexandrescu.

o  după caştigarea alegerilor, (BPD a obţinut 78,46%), a fost accelerat ritmul sovietizării ţării deoarece atât executivul (guvernul), cât şi legislativul (parlamentul), se aflau sub controlul comuniştilor.

o  în 1947 au fost desfiinţate partidele politice istorice PNŢ şi PNL, fruntaşii acestora fiind arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare:

·     în iulie 1947 a fost organizată diversiunea de la Tămădău ce a reprezentat pretextul interzicerii PNŢ;

·     încercarea eşuată de a părăsi ţara a unor lideri PNŢ, în scopul informării Occidentului despre adevărata stare de lucruri din ţară, a fost urmată de arestarea întregii conduceri a partidului:

-        Iuliu Marin a fost condamnat la închisoare şi a murit la Sighet;

-        Ion Mihalache a murit în închisoare de la Râmnicu Sărat.

·     PNL- Brătianu şi-a suspendat activitatea în august 1947.

o  au fost interzise organele de presă ţărăneşti şi liberale;

Ø La 30 decembrie 1947, regele Mihai a abdicat, România fiind transformată în Republica Populară Română.

2. Evoluţia României spre stalinism

Ø Modelul stalinist în plan economic era axat pe:

o  etatizarea bancară;

o  lichidarea proprietăţii private;

o  industrializare intensivă;

o  cooperativizarea agriculturii;

o  planificarea cincinală.

Ø Ajunşi la putere comuniştii au trecut la luarea unor măsuri ferme care să consolideze regimul:

o  semnarea unui acord cu URSS  (8 mai 1945),  prin care se înfiinţau sovromurile, societăţi româno-sovietice, prin care Moscova controla economia românească;

o  etatizarea Băncii Naţionale (decembrie 1946);

o  instituirea controlului de stat în economie (iunie 1947);

o  stabilizarea monetară (august 1947);

o  legea privind naţionalizarea intreprinderilor industriale, miniere, bancare şi de asigurări (11 iunie 1948):

·     a vizat distrugerea proprietăţii private şi a generalizat proprietatea socialistă în industrie, bănci, transport;

·     au fost trecute în proprietetea statului aproximativ 9.000 intreprinderi, fără nici o despăgubire

o  măsuri impotriva bisericii:

·     Biserica Ortodoxă a fost supusă statului (1948);

·     Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată în decembrie 1948.

o  impunerea economiei dirijate şi planificate (1949), prin introducerea, după modelul sovietic, a planurilor;

·     anuale (1949-1950);

·     cincinale (1951-1955).

o  industrializarea  forţată a ţării (începând cu 1950), industria fiind considerată motorul economiei româneşti, prin diverse metode:

·     pe cale extensivă, prin:

-        creşterea numărului de lucrători;

-        creşterea valorii investiţiilor.

·     folosirea propagandei pentru a stimula munca peste normă, politică pusă în practică prin:

-        şantierele tineretului (Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Agnita-Botorca);

-        munca în echipă a brigăzilor asemănătoare stahanovismului rusesc;

·     introducerea distincţiei „ Erou al Muncii Socialiste” , începând cu 1951;

·     orientarea investiţiilor către anumite ramuri economice:

-        industria grea;

-        infrastructură;

-        petrochimie.

·     după răcirea relaţiile româno-sovietice (1958), industrializarea a devenit o necesitate organică a regimului, fapt care a avut consecinţe grave după 1980:

-        nevoia de fonduri pentru aceste investiţii a dus la raţionalizarea consumului populaţiei, împrumuturile de la diferite organisme internaţionale fiind rambursate cu mari eforturi;

-        deşi România a anunţat, în martie 1989, că a fost plătită datoria externă, criza atinsese cote maxime. 

o   colectivizarea agiculturii româneşti

·     primul pas a fost legiferarea noii reforme agrare (23 martie 1945), de către guvernul Petru Groza, care a dus la expropriera a aproximativ 1 ⁄ 9 din suprafaţa agricolă a ţării:

-        foştii proprietari îşi puteau păstra doar 50 ha teren;

-        au fost împroprietărite aproximativ 900.000 familii de ţărani;

-        măsura a urmărit înlăturarea marilor proprietari de pământ şi atragerea ţăranilor de partea comuniştilor.

·     pasul decisiv a fost făcut in plenara PMR (3-5 martie 1949), care a decis transformarea socialistă a agriculturii şi lichidarea completă a micii proprietăţi rurale;

·     ţărănimea a fost forţată să-şi părăsească proprietatea individuală în favoarea celei colective;

·     au fost organizate:

-        Gospodăriile Agricole Colective (GAC);

-        Cooperative Agricole de Producţie (fostele GAC);

-        Gospodăriile Agricole de Stat (GAS).

·     membrii cooperatori aveau voie să-şi păstreze 0,15 ha;

·     au fost folosite măsuri coercitive impotriva ţăranilor care au refuzat să se înscrie în cooperative sau să-şi cedeze pământurile (peste 80.000 de ţărani arestaţi şi 30.000 judecaţi);

·     au fost luate măsuri împotriva ţăranilor înstăriţi (chiaburi), această categorie fiind desfiinţată în 1959;

·     aproximativ 3.200.000 de familii din mediul rural au fost încadrate în structura colectivistă, care reprezenta cca. 96% din suprafaţa agricolă a ţării;

·     s-a încheiat oficial la 27 aprilie 1962;

·     a avut consecinţele sociale negative pe termen lung, determinând  migraţia masivă spre oraş, ţăranii dezrădăcinându-se de locurile natale.

·     în acelaşi timp, concentrarea pământului, a creat premise pentru modernizarea agriculturii.

Ø În plan instituţional regimul comunist a căutat să formeze structuri represive după modelul sovietic:

o  a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, în cadrul Ministrului de Interne (august 1948):

·     a reprezentat principalul instrument al represiunii;

·     activitatea i-a fost coordonată de agenţi sovietici: A. Nikolski, F. Bodnarenko, A. Drăghici (ulterior ministru de Interne);

·     a folosit teroarea împotriva opozanţilor regimului: oameni politici, preoţi, intelectuali, ţărani, etc.

·     a dispus de un sistem de detenţie format din:

-        lagăre de muncă;

-        închisori: Aiud, Sighet, Piteşti, Jilava, Gherla, unde au murit numeroşi oameni de cultură, foşti fruntaşi politici, conducători ai armatei, etc.

·     a acţionat împotriva:

-        unor membri  marcanţi ai P.C.R. - Lucreţiu Pătrăşcanu  (arestat în 1948 şi executat în 1954);

-        grupării moscovite din P.C.R., reprezentată de Ana Pauker, Vasile Luca şi Teoharie Georgescu.

·     a folosi sitemul „reeducării prin violenţă – „fenomenul Piteşti”

Ø După  moartea lui Stalin (1953), a intervenit o schimbare în atitudinea României faţă de Moscova, în sensul distanţării de politica acesteia.

Ø În 1958 România a obţinut retragerea trupelor sovietice din ţară.

Ø În perioada 1960-1964 s-a constatat o accentuare a diferenţelor de opinie între reprezentanţii regimului din România şi cel de la Moscova:

o  România a respins Planul Valev (1964), ce urmărea transformarea teritoriului ţării noastre, împreună cu Bulgaria şi partea de Sud a URSS-ului, într-un spaţiu interstatal axat pe dezvoltarea agriculturii;

o  în aprilie 1964, pe fondul unor dispute ideologice între conducerea comunistă din China şi URSS, a fost publicată „Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”, care susţinea necesitatea unor noi relaţii între România şi URSS:

·     Gh. Gheorghiu Dej şi-a arătat dorinţa de a nu se mai subordona „fratelui mai mare” de la Moscova şi de a  înlătura modelul stalinist de tip totalitar.

  Regimul naţional-comunist a lui Nicolae Ceauşescu

Ø După moartea lui Gh. Gheorghiu Dej, conducerea PCR a fost preluată de N. Ceauşescu  (1965), fost apropiat a lui Dej, care a inţiat o serie de măsuri:

o  i-a înlocuit treptat pe vechii apropiaţi ai predecesorului său cu noi săi fideli (Ilie Verdeţ, Paul Miculescu-Mizil, Ştefan Andrei, Dumitru Popescu);

o  a iniţiat o serie de acţiuni cu caracter liberal referitoare la:

·     circulaţia persoanei;

·     încurajarea proprietăţii private;

·     condamnarea unor greşeli din trecut;

-      aducea grave acuzaţii lui Dej, privind implicarea sa în cazurile Ştefan Foriş şi Lucreţiu Pătrăşcanu.

o  a început să acumuleze cele mai înalte funcţii de partid şi de stat:

·     preşedinte al Consiliului de Stat (1967);

·     în 1968 controla Consiliul Apărării;

Ø În 1968, a atins apogeul popularităţii sale prin condamnarea intervenţiei armate, a URSS şi a altor state membre ale Pactului de la Varşovia, în Cehoslovacia (acţiune la care România nu a participat);

o  prin această atitudine Ceauşescu;

·     şi-a întărit poziţia de distanţare faţă de Moscova;

·     obţinea adeziunea internă;

·     devenea un partener de dialog  pentru puterile occidentale.

Ø  Distanţarea de Moscova a însemnat  pentru România apropierea de Occident:

o  a fost vizitată de unii lideri occidentali (Charles de Gaulle);

o  a încheiat unele acorduri cu organisme economice internaţionale:

·     Banca Mondială;

·     Fondul Monetar Internaţional.

Ø  În 1971 Ceauşescu a lansat documentul intitulat „tezele din iulie”, inauguând  revoluţia culturală, care a presupus:

o  promovarea cultului personalităţii şi reîntoarcerea la un regim autoritar de tip neostalinist;

o  formarea „omului nou” de tip sovietic şi „ruperea cu trecutul”;

o  blamarea a  tot ceea ce era românesc, naţional;

o  glorificarea  clasei ţărănesti şi  a muncitorimii;

o  promovarea învăţăturilor lui Karl Marx, Engels şi Lenin;

o  excluderea din Academia Română a unor mari personalităţi culturale;

·     Lucian Blaga;

·     Constantin Rădulescu-Motru;

·     Simion Mehedinţi, etc;

o  publicarea cărţilor sovietice;

o  politizarea învăţământul;

o  epurarea sistemului de învăţământ;

o  mistificarea istoriei românilor (prin negerea valorilor acestora);

o   înfiinţarea unor instituţii, care să promoveze valorile regimului:

·     Editura şi Librăria „Cartea Rusă”;

·     Institutul de Studii Româno-Sovietice;

·     Muzeul Româno-Rus;

·     Institutul Maxim Gorki;

o  introducerea limbii ruse în şcoală.

Ø În 1974 a fost lansat Programul partidului ce viza făurirea societăţii multilateral dezvoltate şi înaintarea României spre comunism.

Ø Dupa 1974, când Ceauşescu  a devenit  preşedintele Republicii Socialiste România, statul a vizat:

o  instituirea controlului asupra economiei;

o  program de investiţii controlat de stat;

o  controlarea ritmul de dezvoltare

o  realizarea unor mari investiţii:

·     Casa Poporului;

·     Canalul Dunăre-Marea Neagră;

·     Transfăgărăşanul;

·      Hidrocentrala Porţile de Fier.

-        unele dintre obiectivele realizate nu au ţinut cont de principiul rentabilităţii, fapt care a  dus la creşterea datoriei externe.

o  rambursarea datoriei externe cât mai rapid, fapt care a avut consecinţe negative asupra românilor;

·     a scăzut nivelului de trai;

·     au fost organizate proteste care au culminat cu două acţiuni de amploare;

-        greva minerilor din Valea Jiului (Lupeni), din 1977;

-        revolta lucrătorilor de la Uzina „Steagul Roşu” Braşov,  din 1987.

            Represiune şi disidenţă anticomunistă

Ø regimul comunist din România a acţionat, încă de la început, pentru impunerea ideologiei marxist-leniniste,

o  acolo unde locuitorii se opuneau represiunea devenea maximă;

Ø în perioada 1948-1952 s-a inregistrat un val de teroare în cadrul căruia:

o  peste 400.000 de oameni au fost închişi sau trimişi în lagăre de muncă ( închisori la Sighet, Gherla, Galaţi, Râmnicu Sărat, Aiud, Piteşti, şantiere de la Canal Dunăre-M. Neagră, colonii de muncă forţată la Cavnic, Baia Sprie, Periprava), trei pătrimi fără judecată;

o  peste 50.000 de familii au fost deportate, mai ales în zona Bărăganului;

o  peste 100.000 de persoane au „primit” domiciliul forţat.

o  după 1964 s-a recurs la „internările” în spitale psihiatrice;

Ø împotriva măsurilor luate de comunişti au fost organizate mişcări de rezistenţă:

o  rezistenţa anticomunistă armată din Munţii Apuseni ( în perioada 1949 - 1956):

·     grupurile erau organizate după legile conspiraţiei, aveau 10-40 de persoane;

·     erau formate din foşti ofiţeri de armată, fruntaşi ai PNL, PNŢ, intelectuali, ţărani;

·     au fost sprijinite de locuitorii din zonele respective, care le ofereau alimente, îmbrăcăminte, adăpost;

·     erau animate de ideea că „vin americanii’ pentru ai elibera de sub dominaţia sovietică;

·     cele mai importante grupări de rezistenţă armată au fost:

-        Haiducii Muscelului;

-        Sumanele Negre;

-        Haiducii lui Avram Iancu;

o  rezistenţa românilor din exil, care au desfăşurat  o campanie împotriva regimului de ocupaţie sovietică, cerând revenirea la o societate democratică, remarcându-se:

·     fostul prim-ministru Nicolae Rădescu;

·     foştii miniştri de externe: Grigore Gafencu şi Constantin Visoianu;

o  rezistenţa ţărănimii faţă de colectivizarea forţată, în numeroase localităţi având loc adevărate răscoale;

o  rezistenţa colectivă în perioada 1945-1989, când marea masă de oameni s-a opus regimului;

o  rezistenţa intelectualilor  sub forma dizidenţei anticomuniste, care a îmbrăcat mai multe forme:

·     critici în cărţile de istorie şi literatură;

·     răspândirea unor manifeste împotriva regimului;

·     intervenţii la diferite posturi de radio străine, precum:

-        „Europa Liberă”;

-        „Vocea Americii”

·     în 1977, scriitorul Paul Goma, s-a alăturat mişcării reformatoare din Cehoslovacia  cunoscută sub numele de „Charta 77”;

·     în 1989 a fost elaborată „Scrisoarea celor şase” semnată de C-tin Pârvulescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu.

·     împotriva dizidenţior au fost luate o serie de măsuri, dintre care;

-        anchetare şi condamnare;

-        domiciliul forţat;

-        expulzare.

Nemulţumirea generală a determinat înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989.